Constanța.

Mi-a fost dor sa fiu trezita de pasii furisati ai mamei, care parca mereu uita ceva la mine in camera... sau poate doar vrea sa ma priveasca dormind, ca atunci cand eram copil si visam la taramuri de poveste. Mi-a fost dor ca vocea de la radio, alaturi de care imi impart cafeaua dimineata, sa fie inlocuita de vocea tatalui meu. Mi-a fost dor sa fiu acasa.
Imi place sa alerg intr-o mare agitata de oameni in Bucuresti, dar iubesc ca sufletul sa imi alerge printre valurile unei mari agitate in Constanta. 
Pentru tine poate e acel izvor in varf de munte, pentru altii o barca la mal de Dunare, dar pentru mine dor de casa inseamna mare.
Sunt locurile copilariei pe care le purtam cu noi toata viata. Ne definesc esenta si ne fac sa fim diferiti. E un mister specific celor care au copilarit la mare. Uneori este confundat cu un aer arogant, dar daca ai norocul sa le cunosti sufletele, vei descoperi sensibilitatea, profunzimea si caldura noptilor de vara. Secretul in a ajunge sa ii iubesti consta in timp, caci timpul zboara la mare si orele se masoara in clipe de fericire. 

Inca mai caut Constanta in fiecare zambet strain pe care il intalnesc...