joi, 24 octombrie 2013

Ieri era jazz.

Aroma de cafea si o conversatie cu persoana mea de suflet m-au condus catre un subiect la care am reflectat de multe ori. I-am marturisit fascinatia mea legata de vremea in care jazz-ul era un mod de viata si curiozitatea mea de a trai in acea perioada.
Mi-a raspuns ca exista un film in care este deja transpusa aceasta idee, "Midnight in Paris". Un titlu de care am auzit adesea. Pana ieri am crezut ca este o comedie romantica stereotip de vazut cu prietenii. M-am inselat. Surprinsa de contrariul situatiei m-am decis sa il vizionez.
Am fost impresionata de toate detaliile din film si de ilustrarea uimitoare a regizorului. Concluzia ideii intoarcerii in timp este plina de profunzime si transmite o nota optimista asupra vietii pe care o avem.
 Interpretarea personala a povestii de dragoste este ca  trecem pe langa iubire fara sa o observam, fiindca suntem orbiti de o iubire din trecut sau pentru ca ne legam de relatii in care ne complacem. Ne este frica de nou si ne este teama ca poate nu vom mai intalni pe cineva care sa ne accepte intru totul. Epilogul ne convinge ca mereu va fi cineva care te va aprecia. Trebuie doar sa crezi.
Fermecata de decorul apus, mi se confirma ca arta de atunci este o reverie pentru mine, in mod particular muzica... Imi place cand ma regasesc in versuri de melodii; imi plac atat de multe stiluri muzicale, atatea voci ce imi trezesc sentimente, insa jazz-ul imi trezeste intreaga fiinta. Este o muzica a improvizatiei. Este ecoul personalitatii artistului. Prin jazz oamenii se descopera si fara teama vulnerabilitatii isi canta sufletul. 
Daca nu mai ai nimic, nu uita ca inca mai ai muzica. Asa s-a nascut jazz-ul. Cand sclavii din Africa au fost adusi in America, muzica avea un mare rol functional. Sclavilor le-au fost luate libertatea, identitatea, posesiile. Le-au lasat totusi muzica, probabilitatea unei razvratiri fiind astfel redusa. Ii lasau sa cante pentru a se resemna si a-si gasi linistea in note grave si glasuri triste. Muzica era singurul lor izvor de fericire.
Jazz-ul mereu a fost natural si plin de adevar. Acestea sunt valorile pe care le apreciez cel mai mult la oameni. Probabil este si motivul pentru care iubesc muzica jazz...

3 comentarii:

  1. am vazut filmul, mi-a placut!
    si jazz-ul il iubesc, desi nu am ascultat de mult, recunosc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici eu nu ascult in fiecare zi. Mi se pare ca jazz-ul se asculta doar cand ai o anumita stare de spirit. Nu e ca muzica de la radio pe care sa o poti asculta oricand, oriunde. :d

    RăspundețiȘtergere